PETRECERI PENTRU COPII



CALENDARUL MAGIC, LOCUL UNDE FIECARE ZI ADUCE MAGIE ÎN VIAȚA COPIILOR

Dacă vrei ceva mai special pentru petrecerea copilului tău, cu joacă în cadru organizat și cu toată distracția pe care și-o poate dori un copil la o aniversare, ai ajuns în locul potrivit.

Calendarul Magic este o locație de evenimente pentru copii aflată în inima Clujului, pe strada Paris, numărul 15. Avem, aici, două săli – una pentru copii și una pentru părinți și însoțitori

SALĂ PENTRU COPII

Sala pentru copii e primitoare și viu colorată, dotată cu sistem audio-video, sistem de lumini, mașină de făcut baloane de săpun, Xbox și multe jocuri și jucării. E perfectă pentru petreceri de până la 20 de copii, având o suprafață utilă de 52 mp.

În timpul petrecerilor, sala este împărțiță în zona mesei, zona barului, zona de joacă, zona de dansuri și tobogan, așa încât tot spațiul să fie folosit cât mai eficient și mai în siguranță pentru toată lumea. 

Zona mesei este amenajată cu scăunele și măsuțe colorate și confortabile, numai bune pentru micii petrecăreți, iar zona barului este dedicată exclusiv băuturilor răcoritoare. În zona de joacă și spectacol, copiii se pot bucura de proiecții, de jocuri cu lumini și umbre, de teatru de păpuși și de multe altele. Tot acolo sunt jucăriile și jocurile și o suprafață comodă pe care ți-e mai mare dragul să stai și să le împrăștii pe toate. Pentru o distracție ceva mai adaptată secolului nostru și nevoilor și dorințelor celor mici, zona de jocuri, Xbox și karaoke își adjudecă titlul de favorita locului. Lumini, muzică, energie și tooooot ce își mai poate dori un puști.

ZONA DE MASĂ:



ZONA DE BAR:



ZONA DE JOACĂ ŞI SPECTACOL:



ZONA DE JOCURI, XBOX  ŞI KARAOKE:



ZONA TOPOGAN ŞI DECOR SPECIAL:



SALĂ PENTRU PĂRINŢI:

În tot timpul în care au loc nebuniile astea în sala copiilor, părinții pot să se ascundă în sala special dedicată, unde să se bucure de discuții în liniște, de mâncăruri și băuturi, într-un spațiu la fel de comod și de primitor cum e cel al copiilor.



Pentru ca fiecare copil și familie să aibă parte de o experiență așa cum și-o doresc, am pregătit pentru voi mai multe pachete, în funcție de preferințe:

OFERTA “A” CONŢINE:

  • sală cu sistem audio / lumini / baloane
  • sală separată pentru parinţi
  • 1 animatoare pentru copii
  • Invitații
  • pahare, farfurii, lingurite şi șervețele
  • lumânare pentru tort
  • confetti
  • șampanie pentru copii
  • suc (carbogazos/necarbogazos)
  • apă (plată/minerala)
  • cafea pentru părinți
  • pizza
  • salatini, covrigei, alune

PREȚ:
700 lei (pachet pentru 10 copii participanți)
25 lei / copil, începând cu al 11-lea copil
Durată: minim 3 ore



OFERTA “B” CONŢINE:

  • invitații
  • sală cu sistem audio / lumini / baloane
  • sală separată pentru parinţi
  • 1 animatoare pentru copii

PREȚ:
430 lei (pachet pentru 10 copii participanți)
Durată: minim 3 ore



OFERTA “C” CONŢINE:

  • invitații
  • sală cu sistem audio / lumini / baloane
  • sală separată pentru parinţi

PREȚ:
350 lei
Durată: minim 3 ore