Teatrul Ion Creangă participă la Festivalul „Povești pentru copii și oameni mari”

44d6ae0d-05a4-4914-847f-a3a5079ecba4Teatrul Ion Creangă participă, în premieră, la Festivalul „Povești pentru copii și oameni mari”, alăturându-se teatrelor pentru copii invitate să susțină spectacole dedicate celor mai mici dintre spectatori.

Astfel, printre titlurile care vor face parte din programul celei de-a doua ediții a Festivalului se numără și spectacolele „Un lup, o capră și trei iezi”, „Pinguinii melomani” (premieră oficială – 15 decembrie), dar și „Aventuri în grădina de legume”, un nou proiect realizat în coproducție cu Asociația Teatrul din Podul Meu, care va avea prima reprezentație miercuri, 17 decembrie.

Organizat de Ministerul Culturii și Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”, Festivalul „Povești pentru copii și oameni mari” – ediția 2 București, se va desfășura în perioada 15-17 decembrie, la Biblioteca Națională a României. Dedicat grupurilor organizate din unități de învățământ – cu precădere copiilor din medii defavorizate – Festivalul propune o selecție variată de evenimente, reunind spectacole de teatru, teatru muzical și teatru de păpuși, dar și spectacole interactive de magie, proiecții de film sau concerte de colinde. Programul este completat de ateliere de creativitate, canto, mimă și pantomimă, dans, prezentări ale instrumentelor muzicale sau sesiuni cu jocuri de altădată.

Mai multe informații despre cea de-a doua ediție a Festivalului „Povești pentru copii și oameni mari” sunt disponibile pe pagina de Facebook a Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”: http://on.fb.me/1wwbICg