Încep înscrierile în Tabăra Medievală pentru Copii

aaaMă bucur să vă anunț că au început înscrierile pentru ediția 2014 a Taberei Medievale pentru Copii, eveniment aflat deja la a şasea ediție.

Anul acesta, tărâmul pe care vom păși alături de copii în lumea de poveste a cavalerilor medievali este platoul montan traversat de culoarul Rucăr-Bran. Gazda noastră este pensiunea „Valea cu struți” (Șirnea, com. Fundata). Tabăra va fi organizată în serii a câte 35-40 de copii fiecare. Sunt primiți copii cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani, în perioada iulie-septembrie 2014. Prima serie începe în data de 6 iulie!

Vom construi alături de micii cavaleri și tinerele domnițe una dintre cele mai frumoase povești ale copilăriei lor – un basm despre onoare, prietenie și corectitudine, într-un cadru natural cu adevărat deosebit, departe de praful și căldura orașului.
Am ales cu atenție activități care să creeze o lume de basm dar să fie în egală măsură un instrument educativ în învățarea de lucruri noi. Astfel, copiii dumneavostră vor fi antrenați în mai multe ateliere inspirate din lumea medievală:

  • vor deprinde arta şi codul de onoare al cavalerilor medievali în cadrul Atelierelor de tir cu arcul şi spadă medievală,
  • vor fi introduşi în lumea simbolisticii medievale prin intermediul Atelierului de pictură şi heraldică medievală,
  • îşi vor cultiva talentul artistic și vor deveni mai creativi și mai spontani în cadrul Atelierului de improvizaţie şi teatru medieval și
  • vor explora meşteşugurile medievale în cadrul Atelierului de realizare manuală a hârtiei, utilizând tehnici vechi de cinci secole pentru a prelucra celuloza prin reciclarea hârtiei.

Pentru ca experiența aceasta să fie cu atât mai frumoasă, micii meşteri vor realiza propriile lor scuturi cu însemne heraldice, pe care le vor lua acasă ca amintire. După-amiezele sunt rezervate drumeţiilor în împrejurimile pitoreşti ale taberei iar la lăsarea serii copiii vor asculta legende medievale sau vor viziona filme cu specific istoric. În prima zi a taberei vor face o vizită la Cetatea Râșnov iar în ultima o alta la Castelul Bran. Ultima seară a taberei va fi una festivă, în cadrul căreia copiii vor fi învestiţi cavaleri sau vor primi titlul de domniţă.

Pentru mai multe detalii și înscrieri, vă invităm să vizitați website-ul Taberei medievale pentru copii sau să ne contactați la tel. 0725.22.33.96. sau la adresa de email office@medievalpraxis.ro.