SEARA DE POVEȘTI ȘI CLUBUL SPIRIDUȘILOR DE CARTE – LIBRĂRIA CĂRTUREȘTI, CLUJ

Din 23 septembrie reluăm SEARA DE POVEȘTI, cel mai longeviv și îndrăgit proiect al librăriei Cărturești din Cluj.  În fiecare marți la ora 19 povestitori încercați îi așteaptă pe cei mici în spațiul dedicat cărților pentru copii, urmând să-i conducă pe parcursul unei ore prin cele mai fantastice lumi și printre cele mai năstrușnice personaje. Dar nu doar poveștile contează, ci și strângerea la un loc în jurul unei pasiuni comune, împărtășirea unor momente de bucurie,  socializarea simplă și caldă. O precizare importantă, de care-i rugăm pe părinți să țină seama: evenimentul se adresează copiilor cu vârste între 5 și 10 ani, fiind inadecvat, prin gradul de complexitate al poveștilor selectate, copiilor mai mici sau mai mari.

carturesti

Pentru sezonul 2014-2015 am pregătit o imagine nouă a Serilor de povești, semnată de prietenele noastre Maria și Ileana Surducan.  Și asta nu e tot: vestea cea mare e ca am inființat un Club al iubitorilor de povești. L-am numit CLUBUL SPIRIDUȘILOR DE CARTE, pentru că așa ne place să ni-i închipuim pe prichindeii care se cufundă în lumea cărților – ca niște licurici care, în fața cărții deschise, își sporesc strălucirea.  Sperăm că ideea de-a deveni membri, cu legitimație personalizată, să fie pe gustul celor mici. Iar acest card de membru nu le va garanta doar accesul la Serile de povești și toate evenimentele speciale de pe parcursul anului, ci va scădea ca prin minune și prețul cărților pentru copii. Sistemul de reduceri pe care l-am gândit e simplu: fiecare participare la o seară de povești aduce 2 puncte, sub forma unui autocolant haios care trebuie lipit pe dosul cardului. 10 puncte adunate înseamnă 10% reducere, 20 de puncte – 20%  și 30 de puncte – 30%, aplicabile la toate cărțile pentru copii. Dar am pregătit și un fluturaș, care explică totul în detaliu.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Așadar, dragi copii, dacă vreți să deveniți membri ai selectului Club al Spiridușilor de carte, vă așteptăm să vă ridicați legitimațiile din librărie. Iar serile de marți notați-le în calendar sau în orar ca întâlniri mai mult sau mai puțin secrete, la o Poveste.

 

 

Articole similare:

.

Comentarii:

comentarii