„Seara artelor” – Porţi deschise la Şcoala de Arte, Cluj

O seară magică, unică, o seară a artelor este în pregătire la Şcoala de Arte Cluj, la sediul său de pe strada Fabricii de Zahăr, nr. 51. În data de 6 februarie 2014, de la ora 17, în cadrul activităţii „Porţi deschise la Şcoala de Arte Cluj” va avea loc examenul de final de semestru al secţiilor compartimentului Arte Vizuale al Şcolii de Arte Cluj.

scoala-de-arta
Fiecare secţie – pictură, grafică, design vestimentar, decoraţiuni interioare, ceramică, sculptură, fotografie – va avea propria expoziţie cu lucrări realizate de cursanţi, lucrări care vor fi prezentate de către realizatorii lor.
De asemenea, sunt invitate mai multe şcoli de arte din ţară, centre culturale, asociaţii ale artiştilor plastici care vor prezenta la rândul lor expoziţii tematice, se vor lansa reviste de artă, se vor prezenta concursuri şi tabere de arte, etc.
La ora 17 se va da „startul” prin pornirea într-un periplu prin galeriile de artă ale şcolii, atelierele de creaţie, sălile de curs, pentru ca la final , după parcurgerea celor 35 de etape artistice să se prezinte un moment artistic susţinut de către elevii Şcolii de Arte Cluj de la secţiile de muzică clasică, pian, chitară, vioară, sub egida „Anul 2014 – Anul instrumentelor muzicale la Şcoala de Arte Cluj”.
Etapele sunt următoarele:
1. Expoziţii de pictură şi grafică
- Şcoala de Arte şi Meşteşuguri Alba Iulia – expoziţia de pictură şi grafică „Zâmbetul florilor” – experţi Ioana Raica şi Viorica Boitor – Sala „Şantier”
- Şcoala de Arte „Ion Românu” Reşiţa – expoziţia de pictură „Bocşa – istorie şi culoare” – secţia externă Bocşa a Şcolii de Arte Reşiţa – coordonator expert Elena Hăbăşescu – Sala „Şantier”
- Şcoala de Arte „Gheorghe Chivu” Sighetu Marmaţiei – expoziţie de pictură „Peisaj marmaţian” – prof. Robert Zolopcsuk – Sala „Şantier”
- Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea” – Cluj-Napoca – expoziţie de grafică şi pictură – Sala „Şantier”
- Asociaţia Artiştilor Plastici Cluj – expoziţie de pictură „Lumină şi culoare” – Sala „Şantier”
- Asociaţia Artiştilor Plastici Câmpia Turzii – expoziţie de pictură „ Iarnă românească” – Sala „Şantier”
- Asociaţia Culturală „Filarmonia” Turda – expoziţia de pictură „Florar” – Sala „Şantier”
- Asociaţia „Cultura fără frontiere” – expoziţia de pictură „Potaissa” – Sala „Şantier”

2. Expoziţii de artă fotografică
1. Şcoala de Arte şi Meşteşuguri Alba Iulia – „Universuri de lumină” – expert Marius Moga – galeria „Chipurile Clujului”
2. Şcoala de Arte Târgu Mureş – „Palatul, dincolo de timp” – profesor Cezar Buliga – galeria „Chipurile Clujului”

3. „Fashion” – Şcoala de Arte şi Meşteşuguri Alba Iulia – expoziţie de design vestimentar – expert Ioana Raica – Sala „Şantier”

4. „Personale”
a. expoziţie de pictură „Clujul văzut de un oşean” –Vasile Marina–Şcoala de Arte Satu Mare – hol E
b. expoziţie foto „Fragmente strămoşeşti” – Alexandru Virgil Pop – Şcoala de Arte Satu Mare – Sala „Şantier”

5. „Tradiţii”
• expoziţie de ceramică şi olărie tradiţionale – Şcoala de Arte şi Meşteşuguri Alba Iulia – expert Lucia Bratu – secţia externă Săsciori – galeria „Chipurile Clujului” pe stative
• expoziţie artă populară – expert Elvira Gavriş – secţia externă Bedeciu – zona „Între galerii”
• expoziţie de icoane – „Icoană şi iarnă” – Asociaţia Artiştilor Plastici Câmpia Turzii – Sala „Şantier”

6. Prezentări concursuri şi tabere de arte

a. Şcoala de Arte „Vespasian Lungu” Brăila – Concursul de pictură şi grafică „Vespasian Lungu” 2013 – Sala „Şantier”
b. Centrul Judeţean pentru Cultură Tradiţională şi Educaţie Artistică Mureş – Tabăra internaţională de pictură „Instantanee medievale” Sighişoara 2013 – Sala „Şantier”
c. Şcoala de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca – premierea participanţilor la Concursul „Obiceiuri de iarnă”, ediţia a III-a – galeria „Carol Pop de Szathmari”

7. Lansări reviste de arte

- Şcoala de Arte „Vespasian Lungu” Brăila – lansarea primului număr al revistei „Casa Artelor” – Sala „Şantier”
- Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba Iulia – Şcoala de Arte şi Meşteşuguri – lansarea ultimului număr al revistei „Rânduiala” – Sala „Şantier”
- Centrul Judeţean pentru Cultură Tradiţională şi Educaţie Artistică Mureş – lansare ultimul număr revista „Tradiţii mureşene” – Sala „Şantier”

8. „Omnia”- Şcoala de Arte Cluj – 12 expoziţii tematice pregătite de către toate secţiile de arte vizuale ale Şcolii de Arte Cluj: pictură, pictură secţia externă Turda, grafică, ceramică, sculptură, design vestimentar, decoraţiuni interioare, artă fotografică.
- Pictură secţia externă Turda – „Secvenţe” – coordonator Felicia Răcean – Sala „Şantier”
- Decoraţiuni interioare – „Alternative” – coordonator Monica Korent – zona „Scări”
- Pictură Cluj – „India şi învăluiri” – coordonator Farkas Melinda – galeria „55”
- Design vestimentar – „Geometrii” – an I – coordonator Călina Langa – sala 11E
- „Design american reinterpretat” – an II – coordonator Călina Langa – sala 11E
- „Influenţele străzii” – an III – coordonator Călina Langa – sala 11E
- „Structuri” – tehnici în design – coordonator Călina Langa – sala 11E
- Sculptură – „Portret” – coordonator Balla Csaba – galeria „Constantin Brâncuşi”
- Ceramică – „Frome şi trans-forme” – coordonator Koncz Munich Andras – galeria „Constantin Brâncuşi”
- Grafică – „Studiu” – coordonator Duiliu Crişan – Sala mică de spectacole
- Pictură Cluj – „Studiu şi atmosferă” – coordonator Fabian Arpad – Sala mică de spectacole
- Artă fotografică Cluj – „Interferenţe fotografice” – coordonator Oana Pop – galeria „Carol Pop de Szathmari”

9. Porţi deschise la Şcoala de Arte Cluj – vizitarea atelierelor de grafică, pictură, fotografie şi decoraţiuni interioare din Mansarda Şcolii de Arte, cât şi a claselor de muzică, coregrafie, teatru şi instrumente

10. Moment artistic susţinut de către cursanţii Şcolii de Arte Cluj de la secţiile de muzică clasică, pian, chitară, vioară – „Anul 2014 – Anul instrumentelor muzicale la Şcoala de Arte Cluj”.

Un eveniment unic, un efort colectiv impresionant, sute de lucrări de artă care aşteaptă să fie admirate, o seară dedicată artelor şi creatorilor lor, o întâlnire între instituţii de cultură dedicate educaţiei permanente, un schimb de experienţă benefic şi înălţător.
Aşadar… pregătiţi-vă să intraţi în „Seara Artelor” prin porţile deschise ale Şcolii de Arte Cluj, în data de 6 februarie 2014, începând cu ora 17.

Articole similare:

.

Comentarii:

comentarii