KINOdiseea – primul festival de film pentru copii

kinodiseea_2013Prin KINOdiseea, Bucureştiul s-a alăturat marilor metropole ale lumii (New-York, Chicago, Londra, Berlin) care găzduiesc festivaluri similare. KINOdiseea este membru al Asociației Europene a Filmului pentru Copii (ECFA) şi este de asemenea partener cu cele mai importante festivaluri internaţionale de film pentru copii din Europa, precum Kristiansand International Children’s Film Festival (Norvegia), aflat la a 16-a ediție , Zlin Film Festival (Cehia), aflat la a 53-a ediție, International Young Audience Film Festival Ale Kino (Polonia), aflat la ediția cu numărul 30 și Ciné-Jeune de l’Aisne, ediția 31.Scopul nostru rămâne, și în 2013, la fel de puternic ca în primul an. Dorim să prezentăm tânarului public o serie de producții cinematografice de înaltă calitate, astupând gaura produsă de-a lungul timpului între copil și filmul de gen. Evenimentele din cadrul festivalului au misiunea de a-l apropia pe cel mic de film și mai ales, ce inseamnă el.

Vă invităm să ne fiți alături la ediția aniversară, care va avea loc între 15 și 20 noiembrie, în București, la cinematografele Studio și Eforie. Cea de-a cincea ediție a festivalului internațional de film pentru copii aduce pe marile ecrane cele mai noi producții internaționale pentru publicul tânăr, în premieră în România, sub sloganul “Imaginația face ocolul lumii” (Albert Einstein). Titlurile din secțiunea Competiție au avut premiera mondială la importante festivaluri de film din lume, precum Toronto sau Berlin.

La proiecțiile filmelor vor participa și invitați speciali din distribuție și echipa de filmare, care vor răspunde la întrebările publicului.

Premiat cu Ursul de cristal și mențiune specială la Berlin International Film Festival 2013, Pământ și stele / Satelite Boy spune povestea lui Pete, un băiat de 10 ani, care locuiește cu bunicul său, în mijlocul deșertului, într-un vechi cinema în aer liber. Când drive-in-ul este amenințat cu demolarea, Pete pleacă la oraș împreună cu cel mai bun prieten al său, Kalmain, pentru a-și salva căminul.

Unul dintre cele mai apreciate filme de anul trecut (laureat al Premiului Publicului la European Film Awards și la Montreal ICFF), Nono / Nono, the zig zag kid îi aduce în fața publicului pe Isabella Rossellini și Burghart Klaussner (Goodbye Lenin, Das weisse band) într-o poveste cu detectivi, deghizări și mistere.

Desemnat cel mai bun film European pentru copii în anul 2013, Eskil și Trinidad / Eskil & Trinidad este un film despre aventurile copilăriei și descoperirile pe care le facem în fiecare zi despre viața noastră. În rolul lui Trinidad o descoperim pe Ann Petren, laureată a Ursului de argint la Berlinale în 2003.

Prietenul meu, portocalul / My sweet orange tree este o poveste înduioșătoare despre dragostea și prietenia dintre Zeze și un portocal, care este părtașul tuturor viselor copilului de 8 ani. Filmul este bazat pe cartea omonimă a a lui José Mauro de Vasconcelos.

Apreciat la Bruges și European Youth Film Festival, Victor și misterul crocodililor / Victor and the secret of the crocodile mansion este mystery thriller pentru toată familia, o poveste cu misiuni și labirinturi, mistere și dezlegarea lor.

Fierarul din Woodham / The blacksmith from Woodham este o poveste ușor înfricoșătoare, veselă și un basm original. Un film artistic combinat cu animație cu păpuși, completat cu desene și efecte 3D.

O poveste din Rusia anilor ’70 este cea a lui Dima și Mișa, protagoniștii filmului Pe cuvânt de pionier! / I give you my word!, o aventură cu și despre prietenie.

Premiat în 2012 cu Best Children Cast, Când mă fac mare / Stepping on the flying grass este un film despre vise și despre ocazia de a le transforma în realitate.

Filmele sunt subtitrate sau dublate în limba română. În curând vom anunța și programul atelierelor, mereu originale și educative.

Mai multe detalii despre filme, trailer-ele acestora, precum și programul complet al festivalului pe website-ul www.kinodiseea.ro, iar pagina de Facebook vă stă la dispoziție cu noutăți în timp real și concursuri cu premii jucăușe.

PROGRAMUL FESTIVALULUI http://kinodiseea.ro/index.php/program-evenimente

Articole similare:

.

Comentarii:

comentarii