Festivalul Internaţional al Teatrului de Animaţie din Bucureşti

În perioada 14-24 noiembrie, Teatrul de Animatie ŢĂNDĂRICĂ organizează a noua ediţie a Festivalului Internaţional al Teatrului de Animație „Bucurii pentru copii. Spectacole de colecţie.”
în cele 7 locaţii ale festivaluluivor avea loc peste 70 de evenimente dedicate celor mari şi celor mici (spectacole de teatru, spectacole-lecturăworkshop-urilansări de carte, expoziții şi conferințe) din 10 state (Anglia, Bulgaria, Croaţia, Franţa, Germania, Hong Kong-China, Italia, Polonia, SUA, România).

Afis FESTIVAL 2013 v2
Spectacolul Mica Sirenă, producţie a Teatrului de Animaţie Ţăndărică va deschide joi, 14 noiembrie, de la orele 10.00, cea de-a 9-a ediţie a Festivalului Internaţional al Teatrului de Animație „BUCURII PENTRU COPII. SPECTACOLE DE COLECȚIE”..
De la orele 17.15, vernisajul Expoziţiei Teatru în diferite contexte, realizată de scenograful Mihai Pastramagiu, va precede reprezentaţia spectacolului Fata Babei şi Fata Moşneagului, producţie a teatrului gazdă care va începe la orele 18.00.Vineri, 15 noiembrie, festivalul va continua cu trei spectacole din Bucureşti, două dintre ele ale Teatrului de Animaţie Ţăndărică: Albă ca zăpada, dedicat celor mici, de la orele 10.00 şi Golem, dedicat adulţilor, de la orele 18.00. Tot pentru adulţi este şi spectacolul nonverbal Măiastra, dedicat sculptorului Constantin Brâncuşi, un proiect independent-Ilona Hrestic ce va începe de la orele 19.30.Ziua de sâmbătă,16 noiembrie va începe cu frumoasa poveste Inimă Rece, o producţie a Teatrului Pentru Copii Ciufulici din Ploieşti care se va juca în Sala Lahovari, de la orele 10.00 şi 12.00. Tot sâmbătă, de la orele 11.00, cei mici sunt aşteptaţi la Grand Cinema Digiplex- Mall Băneasa pentru a face cunoştinţă cu două personaje îndrăgite: Frumoasa şi Bestia.
Seara de sâmbătă va debuta cu decernarea Premiului “Michaela Tonitza Iordache” de Excelenţă în Arta Animaţiei, acordat Mariei Mierluţ.
Pofesioniştii, studenţii, amatorii dar şi curiosii vor putea afla câteva dintre secretele tehnicilor franţuzeşti ale teatrului de animaţie de la Iulian Furtună, în cadrul atelieruluiActorul de animaţie şi tehnicile de mişcare corporală care va începe la orele 17.00, la Institutul Francez – Sala Atrium. (Atelierul va avea loc şi duminică, 17 noimebrie, de la orele 18.00, la Sala Studio a Teatrului Ţăndărică). Seara va continua cu spectacolul susţinut de trupa maghiară a Teatrului pentru copii şi tineret “Ariel” din Tg Mureş, Tragedia Omuleţului, care va începe de la orele 18.00 şi de la orele 20.00 cu atelierul susţinut de Maria Mierluţ “Confesiuni cu o păpuşă”.
Duminică, 17 noiembrie, Teatrul Municipal Bacovia din Bacău va fi prezent în festival cu o poveste despre toleranţă, candoare şi rostul lucrurilor, Oblio, care se va juca în Sala Lahovari, de la orele 10.00 şi 12.00. Motanul Încălţat îi aşteaptă pe cei mici, de la orele 11.00, la Grand Cinema Digiplex- Mall Băneasa.
Seara, de la orele 18.00, cei mici şi cei mari se vor bucura de o extravagantă varietate de păpuşărie şi mimă, care celebrează tradiţiile naţionale şi cultura internaţională în spectacolul nonverbal A la Carte, susţinut de Jose Navarro din Anglia. Spectacolul va fi precedat de lansarea cărţii Poezii pentru cei mici de Aurora Georgescu, editura Litera. De asemenea, de la orele 20.00, două mari personalităţi ale teatrului: Mihai Gruia Sandu şi Paul Ionescu, povestesc despre experienţele lor în teatrul de animaţie.
Aflat sub motto-ul ”Construim poduri. Trecem granițe”, Festivalul Internaţional al Teatrului de Animație „BUCURII PENTRU COPII. SPECTACOLE DE COLECȚIE” este realizat împreună cu Primăria Municipiului Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Ministerul Culturii, ASSITEJ România şi UNIMA România si are scopul de a aduce în atenția publicului român diferite stiluri ale teatrului de animație și ale teatrului vizual din lume.
Programul festivalului il găsiţi aici: http://teatrultandarica.ro/festival.html Catalogul festivalului il găsiţi aici:  http://www.scribd.com/doc/183809232/FESTIVAL-2013Pretul biletelor la spectacole este cel obisnuit: copii 11,5 RON / adulti 13,5 RON
Atelierele si conferintele au intrare libera, in limita locurilor disponibile. 
Rezervări telefonice: tel: 021.315.23.77

Articole similare:

.

Comentarii:

comentarii