5 lecţii despre bani pe care orice copil ar trebui să le înveţe

Posted by

girlcoinsAr fi minunat să ştim de mici ce sunt banii şi cum să îi gestionăm eficient. Dacă îi prezinţi copilului tău din timp unele aspect legate de finanţe, poţi avea speranţe mai mari cum că micuţul tău va deveni un adult responsabil din punct de vedere financiar.

Şcoala nu îi invaţă pe copii despre ce înseamnă să câştigi bani şi să îi cheltui responsabil. Revine de părinţilor datoria de a le oferi, prin exemple practice, o educaţie financiară corectă copiilor.

Dacă vrei să-l ajuţi din timp pe micuţul tău să cheluiască înţelept, iată 5 lecţii pe care trebuie să i  le predai :

1. Banii se câştigă
Având în vedere contextul economic actual, nu ar fi indicat să îţi obişnuieşti copilul cu ideea că totul se obţine uşor. Odată ajuns matur, copilu tău riscă să aibă pretenţii prea mari de la cei din jur şi să nu se integreze uşor pe piaţa muncii. Bineînţeles, asta nu înseamnă că trebuie să vă plătiţi copiii pentru că vă ajută să faceţi curăţenie în casă. În schimb, îi puteţi încuraja pe cei mici să îşi deschidă un stand cu limanodă, să ajute vecinii cu tunsul ierbii sau să îşi găseascăi slujbă part time chiar din timpul liceului, când au împlinit vârsta de minim 15 ani.

2. Mofturi versus nevoi
Explicaţi-le copiilor că nevoile de bază trebuie să fie prioritare mofturilor. Dacă îşi doresc neapărat o jucărie sau un joc video, iar bugetul familiei este mic, explicaţi-le cu calm că hrana şi hainele sunt mai importante.

3.  Deciziile de cumpărare trebuie luate cu multă răbdare
Încercaţi să îi invăţaţi pe cei mici ca, la fiecare 10 lei câştigaţi, să pună deoparte câte un leu. Luaţi 3 puşculiţe, destinate pentru: economii, cheltuieli şi donaţii. Separat, rezervaţi o puşculită economiilor pentru familie. Aruncaţi o privire în fiecare lună la banii strânşi, iar pe măsură ce economiile cresc, spuneţi copiilor cât de importantă este să aibă răbdare şi să nu cheltuiască fără să cântăreacă lucrurile cu multă atenţie. Explicaţi-le celor mici că trebuie să economisiţi lunar o anumită sumă de bani, în aşa fel încât să vă permiteţi o vacanţă. Cei mici nu vor avea cum să nu se bucure de reuşită şi să aprecieze faptul că a economisi bani, cu răbdare, este un lucru extrem de util. Puterea exemplului de la părinţi şi cea a răbdării în luarea deciziei de cumpărare vor fi luate în serios de cei mici.

4. Investiţia în valori
Când micuţul dumneavoastră ştie să calculeze, luaţi-l la cumpărături şi implicaţi-l în luarea unor decizii de cumpărare. De exemplu, îl puteţi întreba ce ar fi indicat să alegeţi dintre două produse cu aceluaşi uz, dar care au preţuri diferite.

5.  Cum să te încadrezi într-un buget
Toată lumea simte nevoia să se răsfeţe ocazional, dar este bine ştiut faptul că dacă ne-am cumpăra tot ce dorim, banii nu ne-ar mai ajunge. Pentru a vă obişnui copilul cu anumite restricţii financiare, mergeţi cu el la cumpărături  şi daţi-i o sumă fixă de bani în care să se încadreze pentru achiziţia unei noi jucării. Astfel, cel mic va şti că trebuie să respecte un anumit  buget, alocat unei anumite nevoi.

Sursă: www.lifehack.org

Articole similare:

.

Comentarii:

comentarii