5 ameninţări comune pentru copilul tău şi cum le poţi evita

kid+safeOrice mămică sau tătic se confruntă la un moment dat cu un pericolul la adresa copilului său. Haideţi să vedem împreună ce tipuri de pericole există pentru copiii mici şi cum le putem preveni:

1. Înecarea cu mâncarea şi sufocarea
Potrivit unui studiu al Centrului pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor din Statele Unite ale Americii, înecarea cu mâncare şi sufocatul prin înghiţirea acidentală a unor obiecte sunt principalele cauze ale mortalităţii copiilor sub un an. Pentru a fi pregătiţi de aşa ceva,  vă recomandăm cursurile de prim ajutor. Astfel, dacă micuţul dumnevoastră s-a înecat, puteţi să fiţi alături de el în mod util, fără să vă panicaţi.

Cum prevenim sufocarea:
Încearcă să te târăşti pe podea, exact la nivelul la care stă şi copilul tău, pentru a sesiza orice obiecte care se află fie sub pat, sub masă, şi care pot avea ca efect sufocarea copilului: monede, nasturi, mărgele, cercei, pungi de plastic, baloane sparte, etc. „Orice obiect care intră într-un tub de hârtie de toaletă reprezintă un pericol de sufocare pentru copii”, spune Robin Wilcox, director de programe la Safe Kids Worldwide.

2. Căzăturile
Peste 100000 de copii sunt răniţi anual în urma unor căzături. De cele mai multe ori, rănile nu sunt fatale, însă unele pot duce la complicaţii.

Cum evităm căzăturile

Nu-ţi lăsa copilul singur pe pat, canapea sau orice altă suprafaţă înaltă.

Folosiţi cureluşe speciale pentru masa de schimbat a copilului, ca să evitaţi rostogolirea şi căderea celui mic.

Nu puneţi niciodată scaunul auto al copilului pe masă sau pe orice altă suprafaţă a mobilei.

Ai grijă când ţii în braţe copilul. Scapă de covoarele de care te-ai putea împiedica, sau fixează-le forte bine de podea.

Puneţi un covoraş care să împiedice alunecarea, atât în cădiţă, cât şi lângă cădiţa copilului.

Dacă aveţi scări spre etaj, pod sau mansardă, folosiţi porţite speciale care să blocheze accesul copiilor la scări, odată ce ei pot merge. Astfel evitaţi căzăturile pe scări, care pot fi foarte periculoase.

 3. Otrăvirea
Unui copil nu îi ia foarte mult timp să apuce repede ceva, după care să bage respectivul obiect in gură. Potrivit statisticilor, peste 20 de copii au murit otrăviţi în America, în 2004.

O cantitate foarte mica de substanţă toxică le poate pune viaţa în pericol, pentru că ei sunt atât de micuţi, au un metabolism rapid şi corpul lor nu e obişnuit să lupte împotriva toxinelor sau a oricăror alte substanţe chimice nocive.

Cum prevenim otrăvirea copiilor
Închideţi cu cheia dulăpioarele şi sertarele în care ţineţi produse de curăţat, medicamentele şi alte  substanţe chimice otrăvitoare. Dacă e vorba de o intoxicaţie severă, sunaţi la 112.

Aveţi grijă să nu folosiţi vopsea cu plumb, pentru că în timp, ea se poate exfolia şi copilul poate ingera din greşeală, intoxicându-se. Citiţi cu atenţie din ce substanţe e făcut varul sau orice altă vopsea pe care o folosiţi şi cu care copilul poate interacţiona.

 4. Arsurile
A patra cauză principală a morţii accidentale şi a rănirii copiilor sub 12 luni o reprezintă arsurile. Pielea copiilor este mult mai delicată faţă de cea a adulţilor şi poate să ardă mai profund la o temperatură mai joasă.

Cum scăpăm de grija arsurilor:
Incendiile reprezintă pericolele cele mai mari. Instalaţi detectoare de fum în fiecare cameră cu risc. Verifică tot timpul că bateriile instalaţiilor de acest tip sunt încărcate şi că totul e bine monitorizat!

Nu ţine în braţe copilul în timp ce transporţi mâncare sau băuturi fierbinţi.

Deconectaţi şi depozitaţi bine orice aparat care se supraîncălzeşte după utilizare: fier de călcat, uscător de păr, prăjitor de pâine, etc.

Regelază temperatura apei din casă la maxim 37-38 grade Celsius, pentru  a reduce riscul de opărire. Verifică întotdeauna cu atenţie temperature apei când faci baie copilului, înaninte să îl pui în cădiţă.

5. Căruciorul
Jessica Hartshorn de la revista American Baby Magazine ne dă nişte sfaturi foarte utile în ceea ce priveşte asigurarea siguranţei copilului în cărucior.

Când deschideţi căruciorul, asiguraţi-vă că l-aţi fixat bine. Folosiţi toate cureluşele căruciorului, care trebuie să fie fixate în jurul umerilos, taliei şi picioruşelor copilului, pentru a fi siguri că micuţul nu va cădea dacă se apleacă.

Atenţie la frâna căruciorului, folosiţi-o de fiecare dată când vă pregătiţi să punteţi copilul în masină sau când vă opriţi undeva şi asiguraţi-vă că frâna funcţionează.

E tentant să tot agăţi plase de mânerul din spate al căruciorului, însă greutatea acestora poate fi uneori prea mare, afectând echilibrul căruciorului, care are tendinţa de a se lăsa pe spate.Vă recomandăm să folosiţi coşuleţul special pentru cumpărături şi bagaje mici, aflat sub scaunul căruciorului.

La sfârştiul plimbării, când luaţi copilul din cărucior, aveţi grijă să îl ţineţi la o distanţă optimă atunci când strângeţi căruciorul, pentru ca micuţul să nu îşi prindă degetele sau să rănească în alt fel.

Sursă:

Parents.com